2017

Ajunsă la a şasea ediţie, Conferinţa Internaţională ABA este principalul eveniment dedicat cercetării şi teoriei în analiza aplicată a comportamentului din România. Pe parcursul celor 3 zile de conferinţă şi workshop-uri, la eveniment participă peste 500 de medici, specialişti în terapia ABA, cadre didactice şi părinţi.

2016

Conferinţa Internaţională ABA strânge din ce în ce mai mulţi specialişti internaţionali în Analiză Aplicată a Comportamentului. Este anul în care zece lectori internaționali din Marea Britanie, SUA, Norvegia, Spania, susţin prezentări privind cele mai noi teorii şi practici în Analiza Comportamentală Aplicată iar două societăţi ale medicilor din România – Societatea Română de Pediatrie şi Societatea Naţională de Medicina Familiei – devin parteneri ai evenimentului. O lansare specială are loc în ziua a doua a conferinţei: în prezenţa autorilor americani se prezintă varianta în limba română a cărţii „Semnează Aici” inspirată din terapia ABA. Evenimentul este acreditat la nivel internaţional de Behavior Analyst Certification Board, iar la nivel naţional de Colegiul Psihologilor şi Colegiul Medicilor din România.

2015

Evenimentul naţional devine Conferinţa Internaţională ABA (Bucharest International Conference), ATCA fiind acreditată ca ACE Provider de către Behavior Analyst Certification Board. Șapte lectori din UK, SUA, Norvegia vin în România pentru a împărtăşi din experienţa lor specialiştilor români iar conferinţa îşi confirmă statutul de eveniment de referinţă în domeniul Terapiei Comportamentale Aplicate. La nivel naţional, evenimentul este acreditat, iar participanţii primesc credite din partea Colegiului Psihologilor şi Colegiului Medicilor din România.

2014

Conferinţa Naţională ABA 2014 a fost momentul cheie în stabilirea statutului copiilor cu autism din România. Prezenţi la evenimentul de deschidere, Raluca Nica de la Centrul Naţional de Sănătate Mintală, dr. Iuliana Dobrescu şi dr. Daniel David au discutat în premieră despre pachetul de bază pe servicii de sănătate şi aplicarea obligatorie a screening-ului de către medicii pediatri. Jonathan Fernand şi Robert Schramm au prezentat specialiştilor români cele mai noi practici din SUA şi Germania. Conferinţa a fost girată şi de Colegiul Medicilor din România alături de Colegiul Psihologilor.

2013

La cea de-a doua ediţie, odată cu prezenţa, în premieră, a unor lectori de renume acreditaţi ABA precum Marguerite Hoerger, BCBA-D şi Dr. Louise McHugh, dar şi cu acreditarea de către Colegiul Psihologilor din România, conferinţa îşi lărgeşte baza ştiinţifică şi totodată adresabilitatea, devenind un eveniment dedicat nu doar părinţior ci şi specialiştilor din sfera TSA.

2012

Ideea organizării în România a unei conferinţe dedicate terapiilor de recuperare în autism s-a născut din dorinţa celor două asociaţii de a crea o punte de legătura între părinţii copiilor diagnosticaţi cu autism şi factorii implicaţi în acest proces de recuperare, medici, psihiatri, psihologi, într-un timp în care informaţiile cu privire la tulburarea de spectru autist erau limitate. Astfel, Conferinţa Naţională ABA a fost creată ca un eveniment dedicat, în principal, părinţilor ş s-a bucurat, încă de la prima ediţie, de o participare record de peste 800 de persoane din întreaga ţară.